Sporirea măsurilor de prevenire și control a infecției COVID- 19

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din com. Stăuceni s-a întrunit în ședință luni, 30 noiembrie 2020.

Dec 1, 2020 - 11:20
 0  5119
Sporirea măsurilor de prevenire și control a infecției COVID- 19

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din com. Stăuceni s-a întrunit în ședință luni, 30 noiembrie 2020.

Comisia a emis o Hotărâre cu privire la sporirea măsurilor de prevenire și control a infecției COVID- 19, în legătură cu instituirea stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova din data de 30.11.2020 până la data de 15.01.2021.

Devine obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice deschis și închis, în special în transportul public. Masca trebuie să acopere gura și nasul.
Se mențin măsurile de protecție privind respectarea distanței sociale/ fizice între persoane de minim 1 metru, respectarea regulilor de igienă a mâinilor; respectarea sub răspundere proprie, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv.

Primăria com. Stăuceni va activa în regim închis cu restricționarea accesului cetățenilor în birourile specialiștilor începând cu data de 30.11.2020. Depunerea demersurilor/ solicitărilor în format fizic va fi posibilă doar la intrarea în instituție (unde este amplasată o lădiță), în format electronic pe emailul Primăriei info@stauceni.md sau prin intermediul numărului de telefon: 022 32-69-76.

IMSP Centrul de Sănătate Stăuceni va activa în regim închis începând cu data de 30.11.2020, urmare a confirmării pozitive la COVID-19 a cinci angajați din cadrul Instituției. Coordonarea urgențelor se va efectua doar prin intermediul telefonului.

Se restricționează accesul pe teritoriul Stadionului din Complexul Sportiv „OLIMP”, și se interzice desfășurarea meciurilor sportive cu prezența fizică a spectatorilor.
Accesul la bradul festiv amplasat pe teritoriul Liceului Teoretic „Dragoș Vodă” cu vizitarea acestuia se permite doar între orele 16:00 și 20:30 cu respectarea strictă a normelor de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus COVID-19.
Se interzice orice activitate sportivă extracurriculară pe stadionul Liceului Teoretic „Dragoș Vodă”.