Premii pentru participanții la Concursul „Parcul pe care mi-l doresc”
Premii și diplome au fost înmânate participanților la Concursul de desene „Parcul pe care mi-l doresc”, organizat de Primăria comunei Stăuceni și Grupul de inițiativă pentru construcția Parcului Unirii.
Premii și diplome au fost înmânate participanților la Concursul de desene „Parcul pe care mi-l doresc”, organizat de Primăria comunei Stăuceni și Grupul de inițiativă pentru construcția Parcului Unirii.
Viceprimarul Sergiu Lazarencu a înmânat premiile și a mulțumit copiilor pentru participare. „Vreau să vă spun că la proiectarea Parcului Unirii au fost luate în considerație dorințele voastre pe care le-ați exprimat în desene. Sunt bucuros că tânăra generație este preocupată de proiectele inițiate de Primărie. Salut atitudinea și implicarea voastră în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar.” a menționat viceprimarul.
Prin intermediul acestui concurs, Administrația publică locală și-a propus să consulte opinia copiilor, principalii beneficiari ai proiectului de reconstrucție a Parcului Unirii, despre cum văd ei acest parc, și ce și-ar dori să se regăsească în el.
În urma recepționării desenelor a 17 discipoli ai instituțiilor de învățământ din localitate, APL a decis premierea tuturor participanților, drept încurajare pentru participarea activă și implicarea în amenajarea locurilor publice din comună.




