INTERZICEREA ACCESULUI în cimitirele aflate pe teritoriul comunei Stăuceni

INTERZICEREA ACCESULUI în cimitirele aflate pe teritoriul comunei Stăuceni

Stimați locuitori ai Stăuceniului și Goianului Nou,

administrația publică locală informează cu referire la INTERZICEREA ACCESULUI în cimitirele aflate pe teritoriul comunei Stăuceni, în săptămâna dintre Paște și Paștele Blajinilor (19-27 aprilie), cu excepția înhumărilor curente. La procesiunea funerară pot participa maximum 10 persoane.
O dispoziție în acest sens a fost semnată de către primarul Alexandru Vornicu, în conformitate cu Hotărârea Parlamentului privind declararea Stării de Urgență, și având în vedere Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău nr.11 din 13 aprilie 2020.

Celebrarea sărbătorii Paștele Blajinilor se va amâna pentru 6, 7 și 8 iunie 2020, în ajunul Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii). În acest sens Mitropolia Moldovei a emis un comunicat de presă.

Vă îndemnăm să respectăm măsurile necesare pentru stoparea răspândirii îmbolnăvirilor prin infectarea cu COVID-19. Trebuie să conștietizăm că, încercând să evităm măsurile autorităților nu păcălim instituțiile statului, ne păcălim pe noi înșine! Iar plata ar putea fi prea mare.