Extinderea programului de activitate al I.E.T. „Sălcioara”

Extinderea programului de activitate al I.E.T. „Sălcioara”
Extinderea programului de activitate al I.E.T. „Sălcioara”

 Începând cu data de 7 septembrie 2020, se modifică programul de activitatea al I.E.T. „Sălcioara” din com. Stăuceni, cu extinderea acestuia cu 1,5 ore.
Regimul zilnic al I.E.T. „Sălcioara” din com. Stăuceni va fi organizat după cum urmează:

  • prezenţa personalului: de la 7.30 până la 18.00,
  • prezenţa copiilor de la 7.30 până la 17.30. 

Se păstrează acelaşi număr de copii în grupă (câte 12 copii), cu alimentaţia de 4 ori/zi. 

Drept urmare a solicitărilor părinţilor, administraţia instituţiei a întreprins acţiunile necesare pentru a optimiza programul de activitate al Grădiniţei, în acelaşi timp cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie și prevenire a infecției cu COVID-19. Programul a fost coordonat cu organul municipal de specialitate în domeniul învăţământului şi aprobat de administraţia publică locală.

În funcție de evoluția situaţiei epidemiologice şi adaptarea restricţiilor în legătură cu aceasta, completarea grupelor se va putea realiza eşalonat, în baza demersului instituţiei, cu acordul organelor de specialitate.
Îndemnăm părinţii să sprijine în continuare eforturile administraţiei Grădiniţei şi Primăriei întru buna desfăşurare a procesului educaţional, prin respectarea cerințelor de profilaxie a infecţiei cu noul virus.