Consultări publice a proiectului de Decizie privind instituirea Gărzii Populare şi aprobarea Regulamentului de activitate a acesteia

Consultări publice a proiectului de Decizie privind instituirea Gărzii Populare şi aprobarea Regulamentului de activitate a acesteia

ANUNŢ
privind organizarea consultării publice a proiectului de Decizie privind instituirea Gărzii Populare şi aprobarea Regulamentului de activitate a acesteia


Primăria comunei Stăuceni iniţiază, începând cu data de 9 martie 2020, consultarea publică a proiectului de Decizie a Consiliului local privind instituirea Gărzii Populare în comuna Stăuceni şi aprobarea Regulamentului de activitate a acesteia.
Scopul proiectului este de a acorda asistență Inspectoratului de Poliție în scopul de a preveni săvârșirea acțiunilor cu caracter ilicit, precum și sancționarea conform legii a persoanelor care încalcă ordinea publică, drepturile și interesele instituțiilor publice și private, inclusiv ale altor cetățeni.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este asigurarea securității și confortului tuturor locuitorilor, identificarea persoanelor care practică activități ilegale (furt, escrocherii, jaf, huliganism, consum de droguri și altele acțiuni care prejudiciază interesele publice) și deferirea acestora justiției.
Prevederile de bază ale proiectului sunt modul de organizare a activității membrilor Gărzii Populare, împuternicirile, modul de colaborare cu instituțiile de drept, în scopul sancționării persoanelor care săvârșesc contravenții și/sau infracțiuni, precum și în scopul prevenirii săvârșirii acțiunilor ilicite.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt toți locuitorii comunei Stăuceni, inclusiv locuitorii satului Goianul Nou, vizitatorii și oaspeții acestora, agenții economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul localității, care sunt obligați să respecte legislația în vigoare și ordinea publică.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt stabilirea unui mediu sigur, confortabil și creșterea nivelului de responsabilitate pentru toți locuitorii comunei Stăuceni. 
Impactul estimat al proiectului de decizie este îmbunătățirea modului de funcționare a Inspectoratului de Poliție, ridicarea nivelului de siguranță a cetățenilor, reducerea nivelului infracționalității și contravențiilor pe teritoriul comunei și creșterea respectului față de lege și ordinea morală, a tuturor locuitorilor. 
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală, Legea cu privire la gărzile populare nr. 1101 din 06.02.1997, Hotărârea Guvernului nr.111 din 02.02.1998 privind aprobarea modelului unic de blanchete pentru legitimații, de insigne, brasarde pentru membrii Gărzilor Populare. 
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 20 martie 2020, la adresa Primăriei Stăuceni, comuna Stăuceni, str. Alexei Mateevici, 13, la adresa electronică: info@stauceni.md, sau la numărul de telefon 022 32 67 80.
Proiectul Deciziei Consiliului local cu privire la organizarea și funcționarea Gărzii Populare şi aprobarea Regulamentului despre modul de activitate a acesteia şi Nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a Primăriei comunei Stăuceni www.stauceni.md sau la sediul Primăriei pe adresa: comuna Stăuceni, str. Alexei Mateevici, 13

DESCARCĂ AICI: Proiectul Deciziei Consiliului local cu privire la organizarea și funcționarea Gărzii Populare şi aprobarea Regulamentului despre modul de activitate a acesteia şi Nota informativă.