Concurs pentru funcţia specialist superior pe problemele juridice

Concurs pentru funcţia specialist superior pe problemele juridice

Primăria comunei Stăuceni anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante specialist superior pe problemele juridice.

Scopul general al funcţiei: 
    acordarea asistenței informaționale și metodologice în domeniul juridic;
    elaborarea reglementărilor interne privind aplicarea și executarea actelor normative necesare în realizarea competențelor Primarului și personalului Primăriei;
    participarea la elaborarea, redactarea proiectelor de decizii ale Consiliului local, Dispozițiilor Primarului, pe care le avizează pentru legalitate;
    verificarea și avizarea tuturor actelor administrative, contractelor economice, civile, încheiate de către instituție, în limitele atribuțiilor acordate;
    reprezentarea Primăriei și Consiliului local (în baza Deciziei Consiliului local) în instanțele de judecată, în litigiile privind legalitatea deciziilor adoptate și în cele care rezultă din rapoartele cu alte autorități publice;
    acordarea asistenței juridice Consiliului local, instituțiilor publice de sub autoritatea Consiliului comunal la solicitarea expresă a acestora, în limitele stabilite de Primarul comunei;
    ținerea evidenței cazurilor în curs de examinare în judecată;
    întreprinderea măsurilor pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești;
    documentarea asupra apariției actelor normative din care rezultă sarcini pentru personalul Primăriei și formularea propunerilor, informând Primarul, Viceprimarii, Secretarul Consiliului comunal cu privire la acestea;
    participarea la ședințele convocate de conducerea primăriei, la care se discută chestiunile, ce țin de practica aplicării legislației și altor sectoare ale serviciului juridic;

Condiţiile de participare la concurs:


Condiţii de bază
    deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova; 
    posedarea limbii de stat şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu, cunoașterea unei limbi de circulație internațională constituie un avantaj; 
    neatingerea vârstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
    lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; 
    nu este privată de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Cerinţe specifice  

Studii: superioare juridice.
Experienţă profesională: obligatoriu, nu mai puțin de 2 ani, dintre care cel puțin 1 an în domeniul public.
Cunoştinţe: calculator obligatoriu, limba rusă, legislația Republicii Moldova.
Atitudini/Comportamente: respect faţă de oameni, incoruptibilitate, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, credibilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/prin e-mail dosarul de concurs:
a)   formularul de participare (Formularul de participare poate fi găsit pe pagina web: www.gov.md sau solicitat la sediul autorităţii publice);
b)   copia buletinului de identitate;
c)   copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
d)   copia carnetului de muncă;
e)   certificatul medical, după caz; 
f)    cazierul judiciar (Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declaraţia pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);

*Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfăşurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

Data limită până la care poate fi depus dosarul de concurs 02.04.2021
telefon – 022-326-939, 022- 326-670;
e-mail – www.info@stauceni.md;
adresa poştală – mun. Chişinău, com. Stăuceni, str. Alexei Mateevici 13, MD 4839;
persoana de contact – Elena Buga.    

Bibliografia concursului: 

    Constituția Republicii Moldova;
    Codul administrativ al Republicii Moldova;
    Codul Civil, COD nr. 1107 din 06-06-2002;
    Codul Contravențional, COD nr. 218 din 24-10-2008;
    Codul de procedură civilă, COD nr. 225 din 30-05-2003;
    Codul funciar, COD nr. 828 din 25.12.1991;
    Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală:
    Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă;
    Legea nr. 121 din 04.05.2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;
Legea nr. 29 din 05.04.2018 privind delimitarea proprietăţii publice;
    Legea nr. 270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
    Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
    Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind codul de conduită al funcţionarului public;
    Legea nr. 133 din 01.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
    Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicarea prevederilor legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
    Legea nr.982 din 11.05.2000 cu privire la accesul la informaţie;
    Legea nr.239-XVI din 13.11.2008  privind transparenţa în procesul decizional.